Şoricelul Snor
A fost o dată un şoricel care dormea toată ziua. Avea codiţa lungă şi subţire, urechile frumos rotunjite şi blana impecabilă — că doar dormea atât de mult că nu apuca să o tocească şi să o smotocească.
Ceilalţi şoricei din vizuină îl porecliseră şoricelul Snor pentru că sforăia cât era ziua de lungă. Deschidea ochii mici ca două bobiţe de piper numai când simţea miros de mâncare.
Caşcavalul afumat era cel mai bun ceas deşteptător pentru Snor. Cum se întorceau şoarecii de la vânătoare şi treceau cu bucăţele de caşcaval pe lângă culcuşul lui, cum se lua somnorosul nostru după ei.
Părinţii îl certau aproape în fiecare zi şi se rugau de el să se apuce o dată de treabă.
— Ori te duci la vânătoare ca toţi şoarecii responsabili, ori te trimit la şcoala de şobolani şi te angajezi la un laborator de ştiinţă. Nu se poate măi tată să dormi toată ziua şi să te trezeşti doar când îţi vine caşcavalul la nas… ne faci şi de răs, zău aşa!
— ZZZZzzz… Snor adormea în timp ce Tata şoarece încă îl mai dojenea.
Azi aşa, mâine aşa, părinţii nu ştiau ce să mai facă iar burtica lui Snor se rotunjea tot mai mult, umflându-se cu caşcaval şi somn. Familiile de şoareci începuseră să cârcotească şi nu prea mai erau de acord să-şi împartă prada cu şoricelul somnoros:
— Păi ce-i asta? Eu îmi pun coada la bătaie, rod saci de grâu, mă fugăresc toate mâţele, mă alungă oamenii cu mătura şi mă momesc cu otravă, ca să mănânce leneşul ăsta? a ţipat într-o zi un şoarece cam de vârsta lui Snor în timp ce şoricelul nostru adormise cu caşcavalul în braţe.
— Scoală-te, măi, mamă, că râde toată lumea de tine. Ditamai şoricelul să adormi cu mâncarea în lăbuţe… l-a zguduit îngrijorată mama şoricel.
Snor a deschis un ochi, a mai luat o gură din bucata de caşcaval şi a adormit la loc.
— Sfidare! Au ţipat toţi şoarecii.
Trezit de strigătele lor, şoricelul a deschis amândoi ochii şi a mormăit:
— Ei nu mai faceţi atâta gălăgie, fraţilor… Credeţi că eu vreau să dorm aşa? Nu ştiu ce am. Doar vă amintiţi şi voi că acu ceva vreme eram cel mai agil şoricel şi vă aduceam cele mai gustoase rotiţe de caşcaval. Nu ştiu zău de ce adorm aşa… şi n-apucă bine Snor să-şi termine vorba că s-a şi pus pe sforăit.
Tata şoricel îl privi curios pe şoarecele mai tânăr care iscase revolta.
— Ia arată şi mie caşcavalul ăla din care i-ai tăiat lui Snor pentru cină.
— Păi…l-am aruncat.
Toată şoricimea a făcut „Vaaai”.
— Ai aruncat tu bunătate de mâncare?
Şoarecele se uita în jos şi nu ştia ce să răspundă. Înşelăciunea lui ieşea la iveală.
— Bine, recunosc. I-am pus somnifere în caşcaval pentru că mă enerva.
Mama lui Snor s-a aşezat pe o rolă de caşcaval ca să nu leşine.
— Da’ cu ce ţi-a greşit băiatul meu?! a întrebat uiimit tatăl.
— În fiecare seară aducea mai mult caşcaval decât mine; şi mai bun. Toate şoricioaicele chicoteau şi glumeau cu el. Toate bătrânele îl alintau şi-l mângâiau pe urechi. Părinţii mei voiau să mă angajeze la laborator că ziceau că nu sunt bun de vânătoare… Iertaţi-mă, vă rog eu!
Şoricimea a făcut iar „Vaaai!”.
— Şi acuma cum îl trezim? A întrebat mama lui Snor suspinând.
— Mâine o să fie ca nou.
„Uraaa!” a strigat şoricimea.
Şi uite aşa şoricelul Snor a redevenit şoricelul vânător, spre bucuria părinţilor lui care acum puteau să se relaxeze şi să se bucure liniştiţi de bătrâneţe. Şoricimea a fost aşa de indignată de trădarea şoarecelui tânăr încât a insistat să fie trimis neapărat la un laborator, „să lucreze cu oamenii şi să ne lase în pace”. Lui Snor i-a fost însă milă de el şi a convins pe toată lumea să-i mai dea o şansă. Acum cei doi adună mâncare împreună şi se antrenează pentru a deveni tot mai agili şi săltăreţi.
Şi-am încălecat pe-o rotiţă de caşcaval
Şi v-am povestit un caz real.
Poveste scrisă de Zăpăcita
Ceilalţi şoricei din vizuină îl porecliseră şoricelul Snor pentru că sforăia cât era ziua de lungă. Deschidea ochii mici ca două bobiţe de piper numai când simţea miros de mâncare.
Caşcavalul afumat era cel mai bun ceas deşteptător pentru Snor. Cum se întorceau şoarecii de la vânătoare şi treceau cu bucăţele de caşcaval pe lângă culcuşul lui, cum se lua somnorosul nostru după ei.
Părinţii îl certau aproape în fiecare zi şi se rugau de el să se apuce o dată de treabă.
— Ori te duci la vânătoare ca toţi şoarecii responsabili, ori te trimit la şcoala de şobolani şi te angajezi la un laborator de ştiinţă. Nu se poate măi tată să dormi toată ziua şi să te trezeşti doar când îţi vine caşcavalul la nas… ne faci şi de răs, zău aşa!
— ZZZZzzz… Snor adormea în timp ce Tata şoarece încă îl mai dojenea.
Azi aşa, mâine aşa, părinţii nu ştiau ce să mai facă iar burtica lui Snor se rotunjea tot mai mult, umflându-se cu caşcaval şi somn. Familiile de şoareci începuseră să cârcotească şi nu prea mai erau de acord să-şi împartă prada cu şoricelul somnoros:
— Păi ce-i asta? Eu îmi pun coada la bătaie, rod saci de grâu, mă fugăresc toate mâţele, mă alungă oamenii cu mătura şi mă momesc cu otravă, ca să mănânce leneşul ăsta? a ţipat într-o zi un şoarece cam de vârsta lui Snor în timp ce şoricelul nostru adormise cu caşcavalul în braţe.
— Scoală-te, măi, mamă, că râde toată lumea de tine. Ditamai şoricelul să adormi cu mâncarea în lăbuţe… l-a zguduit îngrijorată mama şoricel.
Snor a deschis un ochi, a mai luat o gură din bucata de caşcaval şi a adormit la loc.
— Sfidare! Au ţipat toţi şoarecii.
Trezit de strigătele lor, şoricelul a deschis amândoi ochii şi a mormăit:
— Ei nu mai faceţi atâta gălăgie, fraţilor… Credeţi că eu vreau să dorm aşa? Nu ştiu ce am. Doar vă amintiţi şi voi că acu ceva vreme eram cel mai agil şoricel şi vă aduceam cele mai gustoase rotiţe de caşcaval. Nu ştiu zău de ce adorm aşa… şi n-apucă bine Snor să-şi termine vorba că s-a şi pus pe sforăit.
Tata şoricel îl privi curios pe şoarecele mai tânăr care iscase revolta.
— Ia arată şi mie caşcavalul ăla din care i-ai tăiat lui Snor pentru cină.
— Păi…l-am aruncat.
Toată şoricimea a făcut „Vaaai”.
— Ai aruncat tu bunătate de mâncare?
Şoarecele se uita în jos şi nu ştia ce să răspundă. Înşelăciunea lui ieşea la iveală.
— Bine, recunosc. I-am pus somnifere în caşcaval pentru că mă enerva.
Mama lui Snor s-a aşezat pe o rolă de caşcaval ca să nu leşine.
— Da’ cu ce ţi-a greşit băiatul meu?! a întrebat uiimit tatăl.
— În fiecare seară aducea mai mult caşcaval decât mine; şi mai bun. Toate şoricioaicele chicoteau şi glumeau cu el. Toate bătrânele îl alintau şi-l mângâiau pe urechi. Părinţii mei voiau să mă angajeze la laborator că ziceau că nu sunt bun de vânătoare… Iertaţi-mă, vă rog eu!
Şoricimea a făcut iar „Vaaai!”.
— Şi acuma cum îl trezim? A întrebat mama lui Snor suspinând.
— Mâine o să fie ca nou.
„Uraaa!” a strigat şoricimea.
Şi uite aşa şoricelul Snor a redevenit şoricelul vânător, spre bucuria părinţilor lui care acum puteau să se relaxeze şi să se bucure liniştiţi de bătrâneţe. Şoricimea a fost aşa de indignată de trădarea şoarecelui tânăr încât a insistat să fie trimis neapărat la un laborator, „să lucreze cu oamenii şi să ne lase în pace”. Lui Snor i-a fost însă milă de el şi a convins pe toată lumea să-i mai dea o şansă. Acum cei doi adună mâncare împreună şi se antrenează pentru a deveni tot mai agili şi săltăreţi.
Şi-am încălecat pe-o rotiţă de caşcaval
Şi v-am povestit un caz real.
Poveste scrisă de Zăpăcita